In viata asta am murit deja de doua ori…

Prima oara am murit la 12 ani, a fost cel mai greu, posibil din considerentul ca a fost prima oara…incercarea de a incepe a trai din nou sau recuperarea a durat ani de zile…probabil pe atunci consideram ca a fost un accident, ca nu voi mai avea parte de asa ceva trebuie doar sa rezist si sa incep din nou…

Dupa ani de zile m-am trezit cu a doua moarte … a fost tot atit de neasteptat precum fulgerul intr-o zi de vara calda… si iarasi aceleasi sentimente…iarasi a murit o viata a mea si o parte din mine, insa ca probabil deja avind experienta primei morti am inteles ca trebuie sa renasc, sa traiesc mai departe…ca oricit n-ar dura doliul durerea nu va trece, iar viata continua si trebuie cit de curind posibil sa continui, plus ca aparuse si responsabilitatile…nu aveam luxul sa ma pierd in durere pentru ani de zile…Atunci am inteles ca roata nu se va opri nicioadata…ca moartea este parte a vietii, ca traind poti sa mori de mai multe ori, iar intr-un moment sa moara si fizicul, iar apoi totul o i-a de la inceput…

Este vesnica durerea, iubirea, viata si moartea… asta am inteles eu pina acum…

a 2 statie...

O scriu deja post Wroclaw...

Acolo mi-am dat seama inca o data ca nu poti fugi de trecut...Ca cit n-ar fi de dureros trebuie sa-i faci fata. Sa zici ca a fost, m-a durut si inca ma doare, insa am de gind sa traiesc mai departe si in ciuda oricarui impediment sa fiu totusi fericita! de ce? Pentru ca intotdeauna am fost convinsa ca voi fi, si pentru ca o merit si pentru ca muncesc pentru asta in fiecare zi!



Ma bucur ca m-am intors acasa, linga oamenii care cine ce vrea sa zica insa eu cred ca-s cei mai super, cei mai sustinatori!!!
Acasa am ajuns la concluzia (cu ajutorul cuiva) ca: "Super girls don't cry, super girls just fly! And i'm a super girl!"