Ziua incepuse bine, si cu cele mai bune ginduri si sentimente m-am dus sa-mi vad sora care pregatea prinzul...si cum se intimpla de obicei, s-a iscat intre noi o cearta, si ca de obicei ea era de vina, si un roi de cuvinte dureroase, fum de tigara la balcon, tipete pline de furie... eu frustrata, atinsa de cuvintele ei, usa trintita asa ca sa auda ea de la balcon ca plec...si citeva secunde de pauza, si un gind puternic, voce interioara:
-daca plec acum drum de intoarcere nu va fi, atunci durerea va persista, si chiar daca ne vom impaca pe urma, cicatricea va raminea
-cum pot sa ma intorc, ar insemna s-o iert, ca are dreptate, ea e doar de vina, nu-mi pot permite una ca asta, pina la urma am mindrie sau ce?
atunci mi-a venit alt gind: oare cum pot copii dupa o cearta buna, peste citeva secunde sa continue sa se joace ca mai inainte... tot asa de luminati...
Copii nu pot simula, ei nu-si ascund sentimentele, ei nu se tem de ele, lor nu le e rusine, lor nu le pasa de mindrie, ei traiesc cu momentul, ei sunt fericiti...
Eu vreau sa fiu fericita,
ei si ce, fiecare vrea.. eu sunt gata sa trec peste mindrie pentru asta,
atunci intoarce-te si fii!
P.S Era un film, sau o carte care zicea: Niciodata nu pleca la drum fara sa-ti ceri iertare si sa zici ca-i iubesti celor pe care ii lasi, pentru ca niciodata nu stii daca acest drum va fi ultimul...
