poezioară

Un băiat cârlionțat
Tare bun dar zvăpăiat
Sta și se uita la soare
Pentru că visa să zboare

Între timp, o porumbiță
Tare dulce copiliță,
Vine și-n spinare îi sare
Că și ea visa să zboare...

Hai, Moldova....inainte!

Azi am avut din nou o ședință cu niște oameni superbi, englezii numesc așa oameni "spirited", oameni care au curaj și forță interioară să miște lucruri. Ne-am adunat ca să discutăm cum a fost Hai, Moldova! în acest an, ce a mers bine și ce poate fi îmbunătățit pentru ediția 2013.

Și ideea la care am ajuns cu echipa este că dacă vrem ca Hai, Moldova! în 2013 să pășească o treaptă nouă
nu sunt suficiente doar ideile noastre, avem nevoie de forțe noi, echipă nouă și idei noi!

Dacă vrei să fii parte din noua ediție, și să lucrezi cot la cot cu o echipă care lucrează mult pentru a contribui cîtuși de puțin la îmbunătățirea calității vieții în țara noastră, atunci scrie-ne un mesaj pe pagina de facebook Hai, Moldova!. Căutăm noi membri ai echipei!

Dacă vrei să te împarți cu viziunea ta asupra cum crezi că ar trebui să arate proiectul Hai, Moldova in 2013, la fel scrie-ne un mesaj privat pe pagina de facebook Hai, Moldova! și cine știe, poate anume ideile tale vor determina ceea ce va fi Hai, Moldova în anul care vine!   Desigur dacă supraviețuim cu toții 2012... :)

În fiecare zi ne batem joc

În fiecare zi ne batem joc

De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare.

Ne invadează lenea unui vis
Pe care îl anulăm cu o şovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor să admire.

Ne răsucim pe un aşternut posac
Însinguraţi în doi, din laşitate
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură, sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un târziu
Pe o nepermis de joasă treaptă tristă
Prea sceptici şi prea singuri, prea în pustiu
Ca să mai ştim că dragostea există.

Tudor Gheorghe - În fiecare zi (versuri de Romulus Vulpescu)

At the Top of the World

At the top of the world there's an island
A place where the sun never shines
But the people don't care because the snow over there
Is so bright, they nearly go blind

They live at the foot of a mountain
Where the flowers last hardly a day
But they live off the land and lend each other a hand
On this island where night is their day

They'd punish me if I dare tell you
And if I ask them, they'd say they don't know
But what keeps them healthy even though they are not wealthy
On this magical island, is snow

The flakes as they fall look like candy
And the children rush out when it snows, for a treat
When they open their mouths and gulp down the flakes
Because nothing on earth tastes so sweet

But then one dark day, smoke blew in their way
And the temperatures got higher
On the horizon they saw fire and the waters did rise
And the snow started melting away

And the people weren't tearful, nor fearful or scared
Because the secret was out there
At last, the secret was shared

They watched as the ice turned to water
And streamed down into the sea
And lit up the ocean and crept in slow-motion
Through the world they never did see

And people in lands around the planet were in shock
As the light came to shore and lit up the beaches
And even their teachers couldn't say what the bright light was for

It flowed upstream through the mountains
Burst out through their fountains
Breaking all life's natural laws
Till they lit up the planet and all who lived on it
Were touched by this magical force

And they looked all around at the sky and at the ground
And they realized what they had been seeing then
As they started to cry their tears filled the sky
And the black storm clouds gathered above

And then the heavens opened
And the rains came to show them
That their world needs a little more love

At the top of the world there's an island
A place where the sun never shines
But the people don't care because the snow over there
Is so bright, the sun's in their mind

Design and Thinking

While crystallizing my areas of interests, realized that a few of them are : Creativity, Arts, New Age Businesses. A movie about that. Will get back with a review as soon as i watch it entirely.

Drops of light

Let us choose one another, as companions!
Let us sit at each other's feet!
Inwardly we have many harmonies-think not
That we are only what we see.



Ode 314:

Those who don't feel this Love
pulling them like a river,
those who don't drink dawn
like a cup of spring water
or take in sunset like supper,
those who don't want to change, 
let them sleep. 
This Love is beyond the study of theology,
that old trickery and hypocrisy.
I you want to improve your mind that way, 
sleep on. 
I've given up on my brain.
I've torn the cloth to shreds
and thrown it away. 
If you're not completely naked,
wrap your beautiful robe of words
around you, 
and sleep.

by Rumi

Despre ea din ultima saptămînă..

Știm cu toții că e un nou început, că eliberează drum pentru cei care vin din urmă, că e un stimul să trăim viața la maximum... și totuși de fiecare dată rămân  împietrită cind trece pe alături... Cel mai mult doare cînd se intîmplă prematur, cînd poate fi evitată...Cel mai mult doare cînd știi că a facut-o singur, și nimeni nu i-a fost alături sa-l cuprindă, să-i zică că are nevoie de el... cît de rar îi zic eu surorii mele că o iubesc? persoanelor dragi...ce se întîmplă în sufletul lor? oare știu că înseamnă o lume pentru mine?

 Există momente pe care nu le mai poți recupera niciodată, cît de mult nu ți-ai dori...există răni care nu se mai străng la loc niciodată...

Odihnească-se în pace...

About trainers

Trainers have the greatest chance for making changes. They have always been the change agent, because they do it so subtly. Fire fighters or subordinates trying to change lack the credibility of leadership. This is not to say great trainers are not found in the rank and file. But even a fire fighter knows that the great change comes from leadership positions. Managers who are trainers or know change comes from training will impact any organization more than a totalitarian who thinks power is the answer. Simply put, managers make the opportunity for change with good policy, the trainer makes change happen.

Good Trainers are people who are respected. They rise above the rest and are looked up to. The real reason for a trainer's success lies in the fact they genuinely care about the student. My line has always been, "I never met a student I didn’t like, I just like some more than others. Remember careers are molded by experience, education, influences such as people, literature and events. Trainers embody all these influential issues.

 By Mike Callan

PS: full article

Existe momente...

Există momente cînd mergi, așa... încet, pe un drum tomnatic și în căști îți joacă niște muzică instrumentală, ceva extrem de cunoscut dar totuși nu îți amintești de unde, și mai găsești și timp sa privești cerul înstelat de deasupra, și parcă întunericul te cuprinde, și nici băltoacele în care calci nu-ți pot șterge zimbetul de față, da față pentru că nu doar buzele îți zîmbesc ci întreg chipul. Momente în care parcă tremuri de o senzație minunată de bucurie, și ești așa fericit că ești așa cum ești și acolo unde ești, indiferent de orice a fost ieri sau va fi mîine, ești fericit că trăiești și viața e extraordinară în virtutea imprevizibilității sale...
Ehhh...ador momentele astea...

De ce îţi pasă?

Îmi amintesc perfect de 3 ani în urmă, nu ne de viaţa mea atunci, cînd fiecare zi semăna cu cea de ieri, şi realizări pentru mine erau notele la colegiu, îmi amintesc perfect de mudul meu de a gîndi de problemele de care îmi păsa pe atunci, şi mă minunez, cît de tare mă limitase pe atunci mediul, societatea în care fierbeam.
Nu a fost aşa întotdeauna. Copilăria mea a fost plină de vise frumoase, de imaginea un viitor însorit, în care EU voi fi cea care va crea impact, că voi putea schimba orice nedreptate, unde viaţa va fi însorită.
Imprevizibilul m-a schimbat pe urmă, totul sa întimplat din moment ce nu mai visam, devenisem pradă uşoară rutinei şi mediocrităţii, mă aşezasei "în rînd cu lumea".
Şi totuşi am fost norocoasă să dau 3 ani în urmă de un ONG, în care din start a fost înurajat visul, visul unei lumi mai bune, unui EU mai bun, şi cel mai important, unde am început să cred că nu sunt toate doar vise. Că dacă într-adevăr vrei ceva, poţi s-o faci, desigur cu efort şi cu alţi oameni care vor crede ca şi tine.
Şi atunci mi-a apărut o întrebare, la care n-am contenit să-i caut răspunsul trei ani, şi continui şi acum,deşi parţial a început să mi se contureze răspunsul, întrebarea era:

"Cristina, de ce problemă în lumea asta, sau în ţara ta îţi plasă atât de mult ca să depui efort zilnic, săptămânal, oricât va fi necesar ca să o rezolvi?"

După un an de căutări am înţeles că îmi pasă de prea multe lucruri ca să pot alege unul, şi am aşteptat ca răspunsul să-mi vină singur, din activităţile care le făceam zilnic sau din inconştient sau de unde vreţi voi.
Şi a mers, însă parţial. Nu e suficient să-ţi pese ţie, trebuie să mai găseşti alţi entiziaşti, care să vreie acelaşi lucru. Şi am ajuns la moment să-mi reformulez întrebarea:

"Cristina, de ce problemă îţi pasă atât de mult ca să depui efort la rezolvarea ei în luna sau jumătatea asta de an?"

Şi acest lucru vreau sa vă întreb şi pe voi.

Dar ca să fie cinstit, vă scriu răspunsul meu: utilizarea genţii de pungă în schimbul celei de plastic, de către toţi pe care îi pot influenţa eu(sunt ambiţioasă, o să scriu în cele ce urmează despre reuşitele în domeniu).

Basta, m-am saturat.

Incep un nou capitol. Stiu ca va fi mai bun.

 

Sursa imaginii: aici

pupets...

Si incepeam sa scriu despre teatru, despre teatru de papusi in care totul pare foarte real, si iata ca o data pasit dupa culise, incep sa vezi toate corzile si toate papusele,si "toata viata e un teatru iar noi suntem actorii", insa chiar daca le vezi si le intelegi pe toate si atunci nu poti fi sigur ca nu esti si tu legat de o funiuta manuita indemnatic de un artist, probabil nebun(si aici nu ma refer la Dumnezeu!)...

Too complicated, too smart, too evil, don't waste your genius!!

dedicatie...

" Multe lucruri nu prea conteaza in viata asta, contam noi sa fim, conteaza oameni la care tinem noi cu adevarat, conteaza ei sa fie fericiti si sa zimbeasca acolo unde sunt ,sa priveasca spre cer , sa stie ca nu sunt singuri si ca cerul ne uneste pe toti chiar daca suntem departe si nu putem spune multe. Insa nu e despre despartire e despre cineva care are o putere de a trece peste tot si toate cu zimbet, are o putere de a zimbi cind doare , si de a fii aproape de cel care are nevoie de asta , de a fi insasi ea, si chiar daca poate nu are ciubotele, cred ca le-ar dori sa le aiba si sa mearga prin zapada, ii place cind ninge, si in asta consta puterea ei de a fi , si de a privi oameni crezind in bine, lumina , avind puterea de a ridica moralu , si de a nu spune ca e imposibil, va spune ca e posibil zimbind si ca trebuie asa si asa de facut va gasi mereu solutii, mii de solutii pentru ca nu renunta , nu a renuntat pentru ca-i place zapada , si sper ca isi va cumpara acele ciubotele si va merge inca si mai indraznet prin zapada si nu va ingheta niciodata, niciodata zapada nu o va acoperi , o va acoperi doar soarele si cerul ,ei vor fi mereu , asa ca nu suntem deloc singuri pe acest pamint…"

 de Breandon Heat.

PS: multumesc sincer, >:D<

A trecut...

A trecut...a fost urit, credeam ca nu mai am iesire, ca ma voi pierde si nu ma voi regasi niciodata, nimeni nu ma va regasi, va veni toamna si va fi frig, vor cadea frunze si va fi frumos, iar prima zapada se va aseza pe memorie si o va amorti, si tot ce a fost va fi tot asa de vag si ne credibil ca amintirea diminetilor de vara... A trecut...m-am trezit...


Sursa imaginii:aici

banal...

Stiu ca e final de an. si amush fiecare blog o sa contina macar o postare cu concluzii referitoare la anul trecut, insa mie nu-mi pasa ca pot fi si banala, am si din asta putin, trebuie sa o accept.

Ultima saptamina am avut parte de singuratate, din aceea cind reusesti sa mai reflectezi, si nu sa te gindesti la ce vei minca azi seara, sau ce examene ai de dat miine, nu, singuratate pura, unde ramine doar strada, intunericul, si tu insuti.
Un an in spate in care viata mea s-a rasturnat cel putin o data, in care m-am simtit mizerabil si minunat, unde am fost totalmente confuza si clar vazatoare, mai pe scurt am incercat o gama foarte larga de trairi si evenimente, si acum ca e final, da' final de toate(facultate, experienta AIESEC, 2010) simt ca trebuie sa trag o linie peste tot ce a fost si sa merg mai departe, insa inainte de asta trebuie sa-mi invat lectiile, sa trag concluziile, si sa decid cu ce voi pasi intr-o noua etapa.
Daca ar fi sa-i pun un label anului 2010, ar fi "in cautare de mine si fericire".
Multumesc AIESEC pentru toate incercarile si provocarile care mi le-a propus,pentru programul de Exchange si echipa LTT, toate m-au ajutat sa ma cunosc si inteleg mult mai bine, pe mine si cei din jur.
Cu cautarea fericirii a stat treaba mai greu, cum se zicea in filmul "Viki. Cristina. Barcelona", pe parcurs nu reuseam sa inteleg ce ma poate face fericita, insa invatam ce nu ma poate face fericita(sper ca m-am exprimat clar:). Insa ultimile sapamini am avut parte de citeva revelatii importante. Mi-am gasit echilibrul interior, izvorul de inspiratie si putere, si ma simt foarte bine, deseori fericita. Si ma mindresc.
Am crescut mult anul asta, multumita la toate coborisurile si miinile celor din jur care m-au ajutat sa ma ridic.
Acum tin la mine mai mult ca oricind(chiar daca gresesc zilnic, ma depresez sau sunt nedreapta cu altii), am ajuns sa ma accept asa cum sint, desi continui zi de zi sa depun efort pentru a deveni mai buna.
Si intr-un final as vrea sa numesc pe toti cei care si-au lasat amprenta intr-un fel sau altul pentru mine, in acest an:
Kacper, Marina Pascari, Mihaela Iurascu, Ion, Olga Cegorean, Ciprian, Antonio, Alex Apetrei,Victor Presenti, Pavel Moraru, Petri, Luda, Edu,Vally, Victor C., Mihaela, Iulia, Dorin, Elena, Mishu, Nastia, Oxanel, Tania Sanina, Rodica, Nadia, Marina Cucer, Irina G., Marina P., Mihai P., Andrei C., Nicu A., Rodica P., Vica C., Natasha, Ghio, Ilie D., Ilie, Alex C, Sasha, Lena, Sasha Cornegrudtev, Lena Lascu, Jenea, Artur, Vasia,
    si toti ceilalti de cine nu mi-am amintit, merci pentru 2010, asa cum a fost el.

Pentru echipa, pentru LTT.

“My vision for this term is to grow a strong and qualified Trainer’s Team.  A united group of individuals who believe that they can reach the highest goals, who are active and challenge every day their possibilities, and knowledge.” 

                                                                                                            Cristina Lisii,

                                                                                                            Local Trainer’s Team

                                                                                                            Coordinator, 2010-2011

Am scris o data ca niciodata aceste cuvinte, si atunci inca nu stiam, si atunci era asa departe de acum. Iar acum cred, stiu ca suntem pe drumul drept, trebuie doar sa mergem...

Va apreciez foarte mult, si cred in noi, si exista noi!

Pentru LTT,

cu multumire pentru sedinta de azi, toate care au fost si toate care vor urma....

 Iulicika, multumesc si tie!

 

Despre directie

Steve Jobs a zis o data: "U can connect the dots only looking backwards.", si cuvintele lui cite putin incep sa capete sens pentru mine.
Privind in spate la experientele traite unele tragice, altele minunate, altele lipsite de sens la vremea lor, acum inceapa sa capete un contur abia sesizabil, o directie, iar directia la rindul sau creaza sens pentru miscare.
Multi ani ma zbalaceam in apa in diferite parti ca acum sa inteleg incotro ea curge, nu stiu cum si cind insa stiu ca voi ajunge, pentru ca stiu unde vreau sa ajung, pentru ca vreau sa simt saratul marii.


Inot placut tuturor.

Incredere...

Incredere un lucru greu de cistigat zice lumea....
Increderea un lucru greu de acordat zic eu.
Atunci cind deja cunosti firea omeneasca nu din ceea ce-ti zic parintii, sau buneii, ci din propria experienta, deseori dureroasa, intelegi ca practic nu exista oamenicare sa merite acordarea acestui lucru fara de pret-Increderea.
Si atunci oamenilor ce le ramine sa faca? cum sa traiasca? ca totusi suntem animale sociale, simtim nevoia sa apartinem unor grupuri, nu suntem fericiti traind in solitudine... oamenii recurg la simulare, la jucarea sentimentelor care de fapt sunt bazate pe minciuni, sau pe ignorarea realitatii. Pe multi ii ajuta, insa exista indivizi mai dirzi, care refuza sa o faca, si traiesc in solitudine permanenta, in lipsa de incredere fata de toata lumea din jur, aceasta devenind foarte reapid un mod de viata, te face ori nefericit, ori lipsit de emotii, deci duce la un rezultat negativ. Varianta extrema sociopatie.

Sad story.

Despre training.

In ultimele zile  a avut loc o conferinta (Local Training Seminar in AIESEC Chisinau), si desi am dormit foarte putin totusi tin foarte mult sa postez urmatoarea idee la care am ajuns in timpul conferintei.
Pasiunea si dragostea fata de lucrul pe care il faci sunt baza, sunt cel mai important lucru pentru a deveni un profesionist, indiferent de arie.
Si totusi in aria de training sunt de 2 ori mai importante, mai ales cind o faci ca voluntariat.
Ti se pot intimpla multe lucruri neasteptate, deseori putin placute, impotriva ta pot fi circumstantele, oamenii, insa nimic nu te va intoarce din drum atita timp cit crezi in importanta a ceea ce faci, atita timp cit primesti placere morala si vezi sclipire si interes in ochii celora cu care discuti.

Doresc fiecarui trainer sa simta acelasi lucru, si celorlalti sa gaseasca activitatea care le va trezi aceleasi ginduri si emotii.

un sueno mio...

A se citi asculatind asta.

Am visat ca am ajuns in Barcelona, ca m-am plimbat de-alungul marii si am respirat acelasi aer cu Picasso, ca am vazut cu ochii mei capodoperele lui Gaudi....

Ca m-am odihnit putin pe playa malvarosa in Valencia...

Cum am baut vin  pe o mica terasa din Alicante si am ascultat cum un barbat cu ochii negri ca si noaptea cinta ceva foarte frumos la guitara...

Cum am vazut Moscheea din Cordoba...

Si am invatat sa dansez flamenco in Sevilla...

Cum ca si Santiago din romanul lui Coelho m-am urcat in virful dealului in Tarifa, intr-o seara de vineri, pentru a inspira briza si a privi undeva la orizont tarimul Africii....

Ahhh, Spania, neaparat trbuie sa indeplinesc acest vis....