Nu a fost aşa întotdeauna. Copilăria mea a fost plină de vise frumoase, de imaginea un viitor însorit, în care EU voi fi cea care va crea impact, că voi putea schimba orice nedreptate, unde viaţa va fi însorită.
Imprevizibilul m-a schimbat pe urmă, totul sa întimplat din moment ce nu mai visam, devenisem pradă uşoară rutinei şi mediocrităţii, mă aşezasei "în rînd cu lumea".
Şi totuşi am fost norocoasă să dau 3 ani în urmă de un ONG, în care din start a fost înurajat visul, visul unei lumi mai bune, unui EU mai bun, şi cel mai important, unde am început să cred că nu sunt toate doar vise. Că dacă într-adevăr vrei ceva, poţi s-o faci, desigur cu efort şi cu alţi oameni care vor crede ca şi tine.
Şi atunci mi-a apărut o întrebare, la care n-am contenit să-i caut răspunsul trei ani, şi continui şi acum,deşi parţial a început să mi se contureze răspunsul, întrebarea era:
După un an de căutări am înţeles că îmi pasă de prea multe lucruri ca să pot alege unul, şi am aşteptat ca răspunsul să-mi vină singur, din activităţile care le făceam zilnic sau din inconştient sau de unde vreţi voi."Cristina, de ce problemă în lumea asta, sau în ţara ta îţi plasă atât de mult ca să depui efort zilnic, săptămânal, oricât va fi necesar ca să o rezolvi?"
Şi a mers, însă parţial. Nu e suficient să-ţi pese ţie, trebuie să mai găseşti alţi entiziaşti, care să vreie acelaşi lucru. Şi am ajuns la moment să-mi reformulez întrebarea:
"Cristina, de ce problemă îţi pasă atât de mult ca să depui efort la rezolvarea ei în luna sau jumătatea asta de an?"
Şi acest lucru vreau sa vă întreb şi pe voi.
Dar ca să fie cinstit, vă scriu răspunsul meu: utilizarea genţii de pungă în schimbul celei de plastic, de către toţi pe care îi pot influenţa eu(sunt ambiţioasă, o să scriu în cele ce urmează despre reuşitele în domeniu).
No comments:
Post a Comment