Existe momente...

Există momente cînd mergi, așa... încet, pe un drum tomnatic și în căști îți joacă niște muzică instrumentală, ceva extrem de cunoscut dar totuși nu îți amintești de unde, și mai găsești și timp sa privești cerul înstelat de deasupra, și parcă întunericul te cuprinde, și nici băltoacele în care calci nu-ți pot șterge zimbetul de față, da față pentru că nu doar buzele îți zîmbesc ci întreg chipul. Momente în care parcă tremuri de o senzație minunată de bucurie, și ești așa fericit că ești așa cum ești și acolo unde ești, indiferent de orice a fost ieri sau va fi mîine, ești fericit că trăiești și viața e extraordinară în virtutea imprevizibilității sale...
Ehhh...ador momentele astea...

pupets...

Si incepeam sa scriu despre teatru, despre teatru de papusi in care totul pare foarte real, si iata ca o data pasit dupa culise, incep sa vezi toate corzile si toate papusele,si "toata viata e un teatru iar noi suntem actorii", insa chiar daca le vezi si le intelegi pe toate si atunci nu poti fi sigur ca nu esti si tu legat de o funiuta manuita indemnatic de un artist, probabil nebun(si aici nu ma refer la Dumnezeu!)...

Too complicated, too smart, too evil, don't waste your genius!!

dedicatie...

" Multe lucruri nu prea conteaza in viata asta, contam noi sa fim, conteaza oameni la care tinem noi cu adevarat, conteaza ei sa fie fericiti si sa zimbeasca acolo unde sunt ,sa priveasca spre cer , sa stie ca nu sunt singuri si ca cerul ne uneste pe toti chiar daca suntem departe si nu putem spune multe. Insa nu e despre despartire e despre cineva care are o putere de a trece peste tot si toate cu zimbet, are o putere de a zimbi cind doare , si de a fii aproape de cel care are nevoie de asta , de a fi insasi ea, si chiar daca poate nu are ciubotele, cred ca le-ar dori sa le aiba si sa mearga prin zapada, ii place cind ninge, si in asta consta puterea ei de a fi , si de a privi oameni crezind in bine, lumina , avind puterea de a ridica moralu , si de a nu spune ca e imposibil, va spune ca e posibil zimbind si ca trebuie asa si asa de facut va gasi mereu solutii, mii de solutii pentru ca nu renunta , nu a renuntat pentru ca-i place zapada , si sper ca isi va cumpara acele ciubotele si va merge inca si mai indraznet prin zapada si nu va ingheta niciodata, niciodata zapada nu o va acoperi , o va acoperi doar soarele si cerul ,ei vor fi mereu , asa ca nu suntem deloc singuri pe acest pamint…"

 de Breandon Heat.

PS: multumesc sincer, >:D<

banal...

Stiu ca e final de an. si amush fiecare blog o sa contina macar o postare cu concluzii referitoare la anul trecut, insa mie nu-mi pasa ca pot fi si banala, am si din asta putin, trebuie sa o accept.

Ultima saptamina am avut parte de singuratate, din aceea cind reusesti sa mai reflectezi, si nu sa te gindesti la ce vei minca azi seara, sau ce examene ai de dat miine, nu, singuratate pura, unde ramine doar strada, intunericul, si tu insuti.
Un an in spate in care viata mea s-a rasturnat cel putin o data, in care m-am simtit mizerabil si minunat, unde am fost totalmente confuza si clar vazatoare, mai pe scurt am incercat o gama foarte larga de trairi si evenimente, si acum ca e final, da' final de toate(facultate, experienta AIESEC, 2010) simt ca trebuie sa trag o linie peste tot ce a fost si sa merg mai departe, insa inainte de asta trebuie sa-mi invat lectiile, sa trag concluziile, si sa decid cu ce voi pasi intr-o noua etapa.
Daca ar fi sa-i pun un label anului 2010, ar fi "in cautare de mine si fericire".
Multumesc AIESEC pentru toate incercarile si provocarile care mi le-a propus,pentru programul de Exchange si echipa LTT, toate m-au ajutat sa ma cunosc si inteleg mult mai bine, pe mine si cei din jur.
Cu cautarea fericirii a stat treaba mai greu, cum se zicea in filmul "Viki. Cristina. Barcelona", pe parcurs nu reuseam sa inteleg ce ma poate face fericita, insa invatam ce nu ma poate face fericita(sper ca m-am exprimat clar:). Insa ultimile sapamini am avut parte de citeva revelatii importante. Mi-am gasit echilibrul interior, izvorul de inspiratie si putere, si ma simt foarte bine, deseori fericita. Si ma mindresc.
Am crescut mult anul asta, multumita la toate coborisurile si miinile celor din jur care m-au ajutat sa ma ridic.
Acum tin la mine mai mult ca oricind(chiar daca gresesc zilnic, ma depresez sau sunt nedreapta cu altii), am ajuns sa ma accept asa cum sint, desi continui zi de zi sa depun efort pentru a deveni mai buna.
Si intr-un final as vrea sa numesc pe toti cei care si-au lasat amprenta intr-un fel sau altul pentru mine, in acest an:
Kacper, Marina Pascari, Mihaela Iurascu, Ion, Olga Cegorean, Ciprian, Antonio, Alex Apetrei,Victor Presenti, Pavel Moraru, Petri, Luda, Edu,Vally, Victor C., Mihaela, Iulia, Dorin, Elena, Mishu, Nastia, Oxanel, Tania Sanina, Rodica, Nadia, Marina Cucer, Irina G., Marina P., Mihai P., Andrei C., Nicu A., Rodica P., Vica C., Natasha, Ghio, Ilie D., Ilie, Alex C, Sasha, Lena, Sasha Cornegrudtev, Lena Lascu, Jenea, Artur, Vasia,
    si toti ceilalti de cine nu mi-am amintit, merci pentru 2010, asa cum a fost el.

Despre directie

Steve Jobs a zis o data: "U can connect the dots only looking backwards.", si cuvintele lui cite putin incep sa capete sens pentru mine.
Privind in spate la experientele traite unele tragice, altele minunate, altele lipsite de sens la vremea lor, acum inceapa sa capete un contur abia sesizabil, o directie, iar directia la rindul sau creaza sens pentru miscare.
Multi ani ma zbalaceam in apa in diferite parti ca acum sa inteleg incotro ea curge, nu stiu cum si cind insa stiu ca voi ajunge, pentru ca stiu unde vreau sa ajung, pentru ca vreau sa simt saratul marii.


Inot placut tuturor.

Incredere...

Incredere un lucru greu de cistigat zice lumea....
Increderea un lucru greu de acordat zic eu.
Atunci cind deja cunosti firea omeneasca nu din ceea ce-ti zic parintii, sau buneii, ci din propria experienta, deseori dureroasa, intelegi ca practic nu exista oamenicare sa merite acordarea acestui lucru fara de pret-Increderea.
Si atunci oamenilor ce le ramine sa faca? cum sa traiasca? ca totusi suntem animale sociale, simtim nevoia sa apartinem unor grupuri, nu suntem fericiti traind in solitudine... oamenii recurg la simulare, la jucarea sentimentelor care de fapt sunt bazate pe minciuni, sau pe ignorarea realitatii. Pe multi ii ajuta, insa exista indivizi mai dirzi, care refuza sa o faca, si traiesc in solitudine permanenta, in lipsa de incredere fata de toata lumea din jur, aceasta devenind foarte reapid un mod de viata, te face ori nefericit, ori lipsit de emotii, deci duce la un rezultat negativ. Varianta extrema sociopatie.

Sad story.

Despre training.

In ultimele zile  a avut loc o conferinta (Local Training Seminar in AIESEC Chisinau), si desi am dormit foarte putin totusi tin foarte mult sa postez urmatoarea idee la care am ajuns in timpul conferintei.
Pasiunea si dragostea fata de lucrul pe care il faci sunt baza, sunt cel mai important lucru pentru a deveni un profesionist, indiferent de arie.
Si totusi in aria de training sunt de 2 ori mai importante, mai ales cind o faci ca voluntariat.
Ti se pot intimpla multe lucruri neasteptate, deseori putin placute, impotriva ta pot fi circumstantele, oamenii, insa nimic nu te va intoarce din drum atita timp cit crezi in importanta a ceea ce faci, atita timp cit primesti placere morala si vezi sclipire si interes in ochii celora cu care discuti.

Doresc fiecarui trainer sa simta acelasi lucru, si celorlalti sa gaseasca activitatea care le va trezi aceleasi ginduri si emotii.

Despre "out"

 

 Avem o viata, insa incorporeaza in ea o serie de subvieti.
Uneori ajungi sa te sufoci de una, si iti dai seama ca ai nevoia de "out", ai nevoia de o gura de aer proaspat...
Poti sa pleci pe un timp din tara, sa-ti schimbi/ i-ai o alta activitate, sa faci o plimbare singur intr-o dimineata de toamna, insa nu amina, cind e nevoie de el "out" e sfint!
 Permite-ti uneori sa innoti nu neaparat imptriva, ci in afara curentului, ia o noua perspectiva asupra lucurilor, ai nevoie uneori de ea!

Ia draga oglinda...

Calatoria aceasta a fost nimic din ceea ce m-am asteptat insa mai mult decit as fi vrut!
Si vorbesc la trecut nu pentru ca s-a terminat...au mai ramas citeva zile insa simt ca a venit timpul sa fac concluziile, sa invat lectiile si sa pun semnele de punctuatie.
Nu mi-am imaginat vreodata ca fiind practic 1000km departare de casa, de sora mea, de prieteni si amici, voi avea ocazia sa fiu atit de aproape de fiinta mea.
Voi numi aceasta calatorie ca una de autocunoastere,si o sa-mi amintesc de ea anume astfel.
Prima statie:
Cind ai mult timp liber, si ceva minte in cap vrei nu vrei incepi sa gindesti sa analizezi...Am inceput cu analiza situatiei tarii noastre, mentalitatii noastre versus celei poloneze, analiza sentimentului de patriotism si a masurii in care sunt afectata sau infectata cu el. Probabil e ceva la ce se gindeste orice om plecat peste hotare pentru mai mult de 1 saptamina.
Apoi am facut o mica descoperire: cind ai mult timp liber, no computer, no people around si nu esti focusat pe ceva anume toate defectele si slabiciunile tale ramin libere, nu sunt tinute in friu de nimeni si nimic. Insa a fost totusi o persoana apropiata alaturi care a fost in stare sa-mi dea peste nas, sa zica ia draga oglinda si te uita pe cine vezi(probabil sinceritatea dura si curajul de a spune ce crezi face parte din mentalitatea poloneza). Si cel mai uimitor ca eu, care vesnic vad slabiciunile celorlalti si nu le vad pe ale mele am deschis ochii. Nu am invinovatit pe nimeni ci am stat sa anaizez comportamentul meu pe parcursul anilor, si da e adevarat. Am realizat ca constientizarea slabiciunilor tale te face mai puternic si iti da incredere ca de aici in colo poti fi doar mai bun!

Asta e prima statie,vreau sa scriu aici tot ce mi-a deschis aceasta calatorie, pentru ca din cind in cind sa o pot retrai.

pareri de rau...

Imi pare rau ca cind eram la 10 ani o faceam pe mama sa plinga...
Imi pare rau ca mergeam pe drumul ce mi-l dictau altii.
Imi pare rau ca ziceam cuvinte altora doar ca sa fac sa-i doara si pe ei
Imi pare rau ca nu am fost intotdeauna sincera, nici cu mine
Imi pare rau ca nu am observat falsitatea
Imi pare rau ca mi-am pus limite
Imi pare rau ca am crezut ca nu merit...
Imi pare rau ca sunt slaba
Imi pare rau ca vreau sa par puternica
Imi pare rau ca nu am facut ceea ce mi-am promis
Imi pare rau ca am gresit
Imi pare rau ca nu am invatat din greseli

Imi pare bine ca traiesc acum si nu mai stiu ce inseamna "imi pare rau"...